Maine (partea a 2-a)

Sa ne amintim inainte de toate de prima strofa a poeziei “Maine”:
“Cand s-or intrece muntii
Racnind cantari pagane ,
Iar noaptea va fi zi
Si ziua o genune,
Pleca-voi spre un tarm
Cu lautari in urma
Cu bratele deschise
S-adun a noptii turma.”

Ȋn patul de ţărȃnă
Voi crește în uitare
Și-o să rămȃnă-n urmă-mi
Doar un ulcior de lut
Umplut cu stropi de soare
Și cu un dram de tină
Și-uitat între izvoare
De-un timp pribeag , pierdut.

Cȃnd noaptea se va strȃnge
Tăcută de pe dealuri,
Luȃnd cu ea-ntuneric
De vise muribunde ,
Vȃrtej s-o face timpul
Iar candela s-o stinge
Lăsȃnd în urmă negru
Pe-a gandurilor unde.

Cȃnd fluturi de osȃnză
Ȋmi vor cȃnta la poartă
Luceferii s-or strȃnge
Ȋn lungul zbor de noapte ,
Plutind sticloși la semnul
De viaţă tremurȃndă,
Zidind în tain-adancul
Cu ropot lin de soapte.

Cȃnd ziua se va stinge
Ȋn roiuri largi de stele
Și clipa viitoare
Ȋn vȃntul înserării
Cuvintele s-or frȃnge…
Lăsȃnd tăceri haine
Pe-amurgul fără soare.